28 iulie 2008

I'm not crazy. [or at least I hope I'm not ]
[adaptare: or at least I hope it doesn't show]

Deci aseara stateam pe intuneric intinsa in pat chinuindu-ma sa adorm. Fapt ce am inteles ca nu avea sa se intample intrucat eram mult prea obosita si de partea cealalta a peretelui ma stresa unul din personajele negative ale povestirii, Bessie [ sau Daniel –diferit de Danezu’- sau Alex –diferit de Padurea Amazoniana-]. Si pe cand tocmai isi facuse disparitia personajul negativ in cauza, am inchis ochii. Apoi a urmat o parte cel putin interesanta. Pe covorul aflat pe podeaua mea a inceput sa se prelinde, in mod strategic , indreptandu-se hotarat catre mine, o armata de pitici [ da’ d-aia miiici miiici de tot , care dupa parerea mea,ziua lucrau la CFR intrucat scandau lozinci aferente gen “ noi ajungem la destinatie fara intarzieri”~mai mari de 2 ore, completez eu~ sau “noi nu am luat mita de la Gigi” ]. Si piticii erau inarmati cu ciocane care le tineau triumfator peste umerii lor minusculi. Faza ciudata in toata povestea asta este ca [and I swear I wasn’t drunk or high ] piticii minune erau indigeni ai ledului aflat pe intrerupatorul de lumina din camera mea. [si, deci , erau atat de indigeni incat erau si bastinasi , pe deasupra]. Si stiu asta pentru ca se scurgeau elegant ,ca un elefant intr-o camera plina de portelanuri, din intrerupatorul meu.

Acum stau sa ma gandesc, oare acesti pitici au avut ceva de-a face cu visul meu despre sine de tren mov de aseara? Neah, totally unrelated.