Posibil sa fi inebunit mai rau

Acum ceva vreme imi aduc aminte ca imi spuneam ca "something feels right and I like it ". Acum, daca stau bine sa ma gandesc, something doesn't feel right and I don't like that. Dand la o parte faptul ca nu ma asteptam sa-mi iasa atat de bine transformarea Sorelei si ca sunt exceptional de mandra de munca mea, cam totul imi merge de mal en pis. In perioada imediat urmatoare nu am la ce sa ma astept, care sa depaseasca un grad imperceptibil de utilitate sau placere de a-l face, except shopping on Christmas eve. I have no problem spending the holydays in a place I do not want to be, with people I do not know and probably won't even like [ dar it's ok, ca cel mai probabil o sa sfarsesc prin a-i tortura, deci at least I'm gonna have a little fun ] dar mi-ar fi fost de ceva ajutor si mi-ar fi picat bine daca macar as fi putut sa spend New Year's Eve with the people I want to [ like some of my friends and my boyfriend..... si ma multumesc cu putin, I could deal with just my boyfriend ]. Si singurul gand care ma consoleaza este cel ca imediat dupa ce ma trezesc pentru prima data in anul 2009 I'll get in the first flight back home. Nu ma incanta ca vin acasa, dar ma incanta si o sa ma incante in continuare faptul ca I'm planning to elope [yes babe, with you].

Bun, eanough with the dark thoughts. Sa va povestesc cea mai fresh patanie a mea si a lui Claudiu. El, sofer impatimit lipsit de automobil datorita atacului bordurilor ucigase de spoilere, eu- future driver wannabe posesoare a unui brand new BMW. Hai sa scoatem masina la o tura de oras, dimineata pe racoare, ca nu e prea multa politie. A condus el, am mai condus si eu, ne-am oprit de am mancat cev, si intrucat urma sa ne indreptam spre centrul orasului am zis "bai, hai sa fiu rezonabila, eu abia am aflat de existenta posibilitatii de a frana cand dai cu spatele, hai condu tu !". Wrong move. A mers el pe niste stradute, cica scurtaturi, printre niste blocuri si paremise ca si pe niste alei de parc, dar hey, who's counting, si iese pe Splaiul Independentei. Ne-am mirat amandoi cat de liber poate fi, cum de nu sunt sute de masini si cum de nu sunt semafoare in intersectii, fara sa observam ca Dambovita era pe partea noastra DREAPTA. N-am patit ca altii, sa realizam ca suntem pe contrasens abia cand vedem mormanul de masini indreptandu-se furioase catre noi, ci am observat in timp util pentru a evita coliziunea si a intrat Claudiu pe o straduta laterala. Am reusit sa tip la el atat de tare incat nici nu imi mai auzeam vocile scandand lozinci gen "kill him! kill him"sau ÿou can do it! you can do it !", m-am suit la volan si am mers eu, printre stradute, prin locuri mai ferite de ochiul autoritatilor publice, pana acasa. Claudiu a plecat cu capul in pamant, fara sa-mi zica "pa"si cred ca a varsat si o lacrima, dar sunt sigura ca i-a scapat cel putin un oftat, pentru ca stie ca niciodata, cat va trai el ca un sobolan libidinos ce este pe Pamantul asta mult prea mic pentru el, nu mai pupa la volan sau in dreapta soferului in masina mea [si cum masina n-are decat doua locuri....]. Dar tot ramane cel mai bun prieten al meu and I love him. I just might love him eanough to kill him, but that's not the point here.